"Ursul păcălit de vulpe", de Ion Creangă
youtube
miercuri, 25 mai 2016
luni, 23 mai 2016
"Țapul și șarpele", de Petre Ispirescu
Un ţap, voind să treacă într-o livadă, fu silit să dea printr-o apă ce curgea între el şi acea livede. Şi fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gârlă şi începu să înoate.
Când era pe la jumătatea gârlei, se pomeneşte pe lângă dânsul cu un şarpe că-i zice:
— Măi, ţapule, ia-mă şi pe mine să mă treci la uscat.
Ţapul, temător, îi răspunse:
— Tu vezi bine că abia pot să-mi duc părul de pe mine, şi tu mai ceri să te iau şi pe tine?
— Aşa o fi; dar iată că umblu să mă înec, şi atâta prietenie nu pot găsi la tine?
Ţapul îl lăsă să se urce pe dânsul, şi-şi puse toate puterile ca să înoate spre a ieşi cu bine dincolo.
Şarpele, dacă se văzu călare pe ţap, începu a se încolăci împrejurul gâtului şi a-l strânge ca să-l sugrume.
— Dă' ce faci, prietene? că, uite, nu mai pot răsufla şi o să ne înecăm amândoi.
— Vezi că mie mi-e foame; acum eşti în mâna mea şi aş vrea să mi-o potolesc cu tine.
— Foame, foame; prieten, prieten; dar cu o mortăciune socoteşti tu să te îndestulezi? Aşteaptă niţel până să ieşim la margine, şi acolo să-ţi arăţi prietenia. Acum mai slăbeşte-mă din dragoste, ca să pot înota.
Şarpelui îi plăcu vorbele ce auzi şi, mai slăbind pe ţap din chingi, acesta îşi puse toate puterile, mai înotă ce înotă şi ajunse la uscat cu şarpe cu tot.
Pe când încă înota, se gândea la prietenia şarpelui şi începu a născoci la mijloace de a-şi mântui viaţa.
După ce ieşiră la uscat, ţapul prinse a zice:
— Şarpe, tu mi-ai cerut prietenia, eu ţi-am dat-o. M-am luptat cu primejdia şi am ieşit la uscat cu bine. Fă-mi şi tu hatârul acum şi dă-te jos, ca să ne măsurăm, cine este mai lung? Apoi mă vei mânca în bunăvoie.
— Ei, haide, de, să nu zici că nu ţi-am fost prieten! Şi dându-se jos de pe grumajii ţapului, aştepta să se măsoare cu dânsul.
Ţapul asta şi voia. Cum îl văzu jos, se repezi cu coarnele de sfărâmă capul şarpelui şi-l strivi călcându-l cu copitele lui cele tari.
După ce îl văzu pus bine, întinzându-l cât era de lung, zise:
— Vezi aşa; mie îmi place prietenia, dar să fie dreaptă. Ce erau încolăciturile alea împrejurul meu? Piei acum cu prietenia ta cu tot, să-ţi auz de nume şi să te văz când mi-oi vedea ceafa!
Din volumul Poveşti morale
joi, 19 mai 2016
marți, 17 mai 2016
vineri, 13 mai 2016
joi, 12 mai 2016
miercuri, 11 mai 2016
Cum au fugit odată jucăriile de la un copil
de Nina Stănculescu
In noaptea aceea o raza de luna se furisa pe fereastra in camera lui Petrisor si lumina o gramada de jucarii inghesuite: o cutie de creioane colorate, un ursulet de pasla, o carte de povesti, o minge albastra. Si de indata ce le atinse raza lunii, jucariile pornira sa se miste. Cutia de creioane colorate se deschise fara veste si creioanele cazura unele peste altele in spinarea ursuletului. Ursuletul sari ca ars:
– Aoleo, ce-i asta? Ma omoara!
Si se inghesui mai tare in cartea de povesti, care-l ocari cu glasul pe jumatate adormit:
-Ia vezi! Mi-ai indoit toate filele! Si asa sunt destul de rupta si mazgalita!
Si se propti de mingea albastra, care o lua la goana rostogolindu-se pe podea, catre capatul celalalt al camerei. Ursuletul raspunse manios cartii de povesti:
– Ce cauti aici? Ar trebui sa fii pe raft! Apoi, fara sa mai astepte, se rasti catre cutia de creioane colorate:
– Iar tu ai putea sa-ti tii creioanele mai bine! N-ai capac?
– Am avut! se planse cutia de creioane colorate. Dar Petrisor mi l-a rupt!
– Si pe mine, ia uitati in ce stare m-a adus! se jelui cartea de povesti, rasfirandu-si dinaintea celorlalti foile ferfenita.
-Aveti dreptate! mormai atunci ursuletul, scuturandu-si blana roasa. Mie parca nu mi-a rupt o laba? Si ofta si el de mai mare jalea. Vedeti numai cum ne-a azvarlit acum aici, unele peste altele?
Mingea albastra, de suparare, se legana cand intr-o parte, cand intr-alta, pe podea:
-Cu mine da in toate geamurile! Intr-o zi am sa ma sparg de tot!
-Ce mai! Mormai ursuletul ridicandu-se drept in picioare. Eu nu stau aici! Plec!
-Unde pleci? Se speriara celelalte jucarii.
-Ma duc la magazinul de unde am venit! Vorbi el apasat. Ce nou si ingrijit eram acolo! Poate am sa gasesc alt copil, care are sa ma ia cu el si are sa se poarte frumos cu mine! Poate imi va drege si laba rupta!
– Stai ca vin si eu! striga atunci cutia de creioane colorate. Imi strang doar creioanele imprastiate si o iau din loc!
– Nici eu nu mai stau aici! Vin cu voi! vorbi hotarata cartea de povesti, tremurandu-si paginile de atata suparare. Iar mingea albastra se invarti in loc sa-si faca vant spre fereastra.
– Si eu, si eu!
– Sa ne grabim! le spuse atunci ursuletul. Pana nu se stinge raza de luna! Si ajutandu-se una pe alta, jucariile se suira pe fereastra si se facura nevazute. Iar raza lunii pieri din odaie si din pervaz si porni cu ele.
Calatorira mult pe strazile adormite pe sub lampile aprinse, pe unde nu trecea nici tipenie de om. Se zari doar intr-o curte un catel latos, care de mirare uita sa le mai latre. Intr-un tarziu, cand in zare mijira zorii si raza lunii pali, ajunsera obosite in pragul magazinului cel mare din centrul orasului. Si cum disparu raza, asfintind, adormira si ele cu toatele, unele langa altele.
Si asa se face ca dimineata, cand venira vanzatorii sa deschida magazinul, le gasira acolo. Vanzatorul de la raionul de jucarii le lua in mana, minunandu-se:
– Ce-o fi cu jucariil e astea rupte, aici? Si ce sa fac cu ele? Doar aici vindem jucarii noi, de abia iesite din fabrica.
Le-o fi azvarlit vreun copil! isi dadu cu parerea vanzatorul cel tanar de la articolele de sport.
– Ia-le inauntru! spuse si vanzatorul de la articolele de drogherie. Poate va veni cineva sa le ceara!
Trecura cateva zile. Intr-o dimineata intra in magazin tocmai Petrisor, de mana cu mama lui. El o lasa pe mama sa umble dupa ce avea ea nevoie in alte parti si alerga pe data spre raionul de jucarii, cum face totdeauna, sa vada jucariile noi. Acolo insa dadu cu ochii, pe tejghea, drept in fata, de cutia lui de creioane colorate, de minge, ursulet si cartea de povesti.
Numaidecat se repezi la ele, explicand vanzatorului:
– Sunt jucariile mele!
Vanzatorul, care tocmai ii intinsese unui baietel subtirel un iepure de cauciuc, se intoarse catre el:
– Ia stai putin! Cum vine asta? Daca sunt ale tale, ce cautau in fata magazinului cu noaptea in cap?
Baietelul cu iepurele se uita intr-o parte la Petrisor si spuse repede:
– Poate au fugit de la el! Iar o fetita mititica, cu ochi neastamparati, adauga si ea, pe un glas plangaret:
– Nu vedeti ce rupte sunt, saracele?
– Asta e! Se poarta urat cu ele! Se vede cat de colo! vorbi un alt baietel care de abia isi desprinsese ochii de la masinutele si avioanele cu cheie. Petrisor isi lasa capul in jos si se inrosi peste urechi.
– Ce spui? Il intreba vanzatorul. Cum sa ti le dau inapoi? Uita-te si tu cum arata!
Petrisor tacea mereu, cu ochii in pamant. Nici ceilalti copii nu mai spusera nimic, privindu-l cu suparare.
Vanzatorul isi plimba ochii de la el la jucarii si iarasi la Petrisor, mangaindu-si barbia, pe ganduri:
– Eu zic c-ar trebui sa le daruiesc unui alt copil, care sa stie cum sa se poarte cu ele!
– Nu, nu! se impotrivi atunci Petrisor, cu lacrimi siroindu-i pe obraji. Nu le dati altui copil! De acum inainte am sa am grija de ele! Numai sa vedeti!
– Ei, copii, ce spuneti? Ce facem cu jucariile lui Petrisor? intreba vanzatorul.
Baietelul subtirel spuse incet, tragand usor de-o ureche iepurele de cauciuc:
Daca are sa se poarte frumos cu ele de acum inainte…
– Si nu le mai rupe… adauga, mai incet inca, fetita de langa el.
Vanzatorul din spatele tejghelei hotari:
– Daca spuneti voi… si daca lui Petrisor ii pare rau de felul in care s-a purtat pana acum cu jucariile lui… sa i le dam inapoi.
Dar numai pentru o vreme! Sa vedem cum se va purta! Daca se tine de vorba si are grija de ele, i le lasam, iar de nu, i le luam pentru totdeauna si le dam altui copil, care sa le merite!
– Asa, asa… incuviintara copiii.
Iar Petrisor isi stranse jucariile la piept si pleca cu ele fara sa se mai uite inapoi. Din ziua aceea am auzit ca se poarta tare frumos cu orice jucarie. Si nici uneia nu i-a mai trecut prin minte sa plece de la Petrisor!”
preluat:https://cafeneauaparintilor.wordpress.com/2012/09/20/cum-au-fugit-odata-jucariile-de-la-un-copil-nina-stanculescu/
joi, 5 mai 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)