Baba Dochia

Se spune că a fost odată, o femeie căreia i se zicea Baba Dochia. Aceasta avea la rândul ei un băiat frumos, care era mândria ei. Însă într-o zi, baiatul s-a îndrăgostit până peste cap de o fată frumoasă şi tânăra ca primăvara. Această tânăra frumoasă, urma să devină soţia lui, însă fără acordul Dochiei.Baba Dochia pentru a se răzbuna şi pentru a-şi necăji nora, îi dă într-o zi rece de iarnă un ghem de lână neagra şi îi spune următoarele: „Du-te la pârâu şi spală acest ghem, să te întorci acasă abia când acesta devine alb şi curat!”. Fata fără să ştie nimic pleacă şi în curând se află la pârâu. După mai multe ore tânăra încă încerca din răsputeri să albească ghemul. Chiar dacă avea degetele de la mâini şiroind de sânge şi era îngheţată de frig, aceasta nu putea să plece acasă până nu-şi îndeplinea sarcina.Impresionat de durerea fetei, un inger i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită aceasta a plecat spre casă, dar soacra sa a fost tot suparată.După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut nora sa să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să înghețe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră.